Acces la SharedFolder in Ubuntu prin VirtualBox

Scris de Vladi Iancu, June 3, 2010
Categorie: Cum sa.. | 2 comentarii
Pentru toți cei care au instalat VirtualBox pe Windows, iar în mașina virtuală au instalat Ubuntu, problema de a accesa folderul sau folderele selectate pentru partajare, este ușor de rezolvat.
În primul rând, din meniul VirtualBox al mașinii accesate, selectăm Devices -> Shared Folders… Aici adăugăm un folder nou aflat oriunde în calculator. În cazul meu, folderul se află aici: E:/vshr, adică direct în partiția E. După selectare, observăm că acestui folder i s-a atribuit numele folderului respectiv și trebuie reținut acest nume (1). OK și trecem la următorul pas.
Intrăm în terminal și scriem: sudo mkdir /mnt/[un nume dorit pentru mașina virtuală]. Eu am scris: sudo mkdir /mnt/sharuit .
Următoarea comandă: sudo mount -t vboxsf [numele reținut la punctul (1)] /mnt/[numele ales la punctul anterior]. Exemplul meu: sudo mount -t vboxsf vshr /mnt/sharuit .
Ce am făcut mai exact? Cu prima comandă am creat un folder nou numit “sharuit” aflat în /mnt. Cu următoarea comandă am ‘montat’ folderul partajat de noi din VirtualBox în folderul nou creat.
Acum mai rămâne un singur lucru de făcut. Vrem ca după o restartare a sistemului, să putem accesa în continuare folderul respectiv fără să scriem din nou comenzile. Pentru a face asta, intrăm din nou în terminal și modificăm fișierul fstab prin comanda: sudo nano /etc/fstab . Editarea se face direct din terminal. La finalul fișierului adăugăm următoarea linie:
[numele folderului de la punctul (1)] [locația în care o ‘montăm’] vboxsf rw,uid=1000,gid=1000 0 0
În exemplul meu am adăugat: vshr /mnt/sharuit vboxsf rw,uid=1000,gid=1000 0 0
Ctrl+X pentru a ieși din editarea fișierului, Y pentru a salva modificările, și comanda exit pentru a ieși din terminal.
Nelămuriri sau întrebări legate de acest subiect? Lasă un comentariu.
Dacă vrei să citesti și alte ghiduri, sau ai o întrebare despre alt subiect poți să vizitezi pagina aceasta și să ne scrii. Întrebarea ta va fi la baza unui viitor articol sau podcast.
-
ktalinoo
Ne poti gasi pe: