In ultima vreme fiind preocupat de servere si in aceasi timp uitandu-ma pe site-ul Apple dupa un iPod, am observat ca numai pana la data de 31 ianuarie 2011 mai putem achizitiona un server Mac de tip hardware (Xserve), dupa care productia se incheie.

Ceea ce inseamna un singur lucru: Apple, dupa aproximativ 9 ani, renunta de tot la piata de servere din cauza ca nu face fata competitiei, atat din punct de vedere hardware cat si software. Pe partea de software am oarece experienta si va pot spune ca Snow Leopard Server are tool-urile Server si Workgroup Administration destul de prost gandite si optimizate.

Vestea buna este ca Apple va continua sa ofere suport pentru cei care detin un asemenea terminal dar si pentru cei ce vor comanda unul pana la data limita : 31 ianuarie 2011.

Cei care vor insa, dupa acesta data, sa achizitioneze hardware de tip server de la Apple vor avea 2 variante: Mac Pro varianta server cu Snow Leopard Server si Mac mini cu Snow Leopard Server.

In cazul lui Mac Pro, un model standard cu procesor la 2.8GHz quad-core Xeon Nehalem,  2TB hard disk si 8GB RAM ajunge la 3000$, iar un model de top cu 2 procesoare la 2.93GHz 6-Core Intel Xeon Westmere (12 core-uri), 24GB RAM DDR3, 4TB hard disk cu Mac OS X Server preinstalat ajunge la 9000$.

Nu stiu din ce motiv Apple ne da si varianta de Mac Mini Server. Spun asta pentru ca o configratie server are un hardware puternic, iar Mac Mini, dupa cum ii spune numele, poate fi folosit doar ca un calculator personal cu performante medii spre mici.

Oricum, oficialii Apple insista sa ne spuna ca este perfect pentru o companie mica si aici aveti si configuratiile: varianta ieftina ar fi la un procesor 2.66GHz Intel Core 2 Duo, 4GB 1066MHz DDR3 SDRAM , 1TB Serial ATA Drives la 1000$, iar varianta mai “puternica” se diferentiaza cu 8 GB RAM.