De cateva zile cei care locuiesc in capitala vad peste tot afise cu internet gratuit la metrou din partea celor de la Orange. La fel, si blogosfera a sarit un pic in sus cu aceasta veste dar nimeni, nici cei de la Orange, nu s-a obosit sa explice cum functioneaza aceasta oferta. Asa ca noi suntem aici pentru a remedia situatia.

In primul rand nu oricine poate beneficia de oferta, ea fiind valabila numai pentru clientii Orange. Este valabila si pentru cei cu abonament, de orice tip dar si cei care au cartele PrePay. In mod oficial nici macar nu ai nevoie de optiune de date inclusa, desi noi nu am apucat sa testam serviciul fara sa avem propriile servicii de date.

Pentru a beneficia de aceasta optiune trebuie ca dumneavoastra sa setati APN-ul pe telefonul mobil. La Username ( numele utilizatorului ) si parola lasati liber. Doar la numele APN-ului scrieti “net”. Este valabil inclusiv pentru cei care au serviciul de date deja setat, neschimbarea APN-ului ducand la contorizarea datelor.

Oferta in sine foloseste conexiunea ta 3G+/3G/Edge si prin ea poti naviga pe internet. Ideea ca e gratis este ca poti folosi serviciul fara sa ai date incluse respectiv ca acestea nu sunt contorizate daca deja ai serviciul de date activ. Dar acestea sunt valabile numai pentru conexiunile incepute si incheiate la metrou. Daca conexiunea a fost pornita anterior ea se va contoriza si va fi taxata.

Vitezele de care ne bucuram sunt variabile. Evident, cu cat ne apropiem de centrul capitalei cu atat conexiunea e mai buna si avem chiar 3G+, dar in unele zone se poate intampla sa nu avem nici macar semnal GSM. Cu toate acestea, oferta este interesanta chiar daca foarte putini vor beneficia cu adevarat de ea.