Încă un articol din seria ” Cum să..”. De data asta ne concentrăm asupra pozelor duplicate. E ușor să facem un drag and drop greșit sau pur si simplu să folosim Burst la aparatul foto și să ne trezim cu foarte multe poze identice. Ca să nu mai stăm să verificăm fiecare folder în parte (cu toții avem mii de poze ), să salvăm și timp și spatiu, noi vă oferim o soluție simplă și gratuită.

O metodă eficientă de a găsi pozele similare este un program gratuit numit VisiPics. Aflat momentan la versiunea 1.30 acesta scanează unul sau mai multe foldere pe care le selectați în prealabil. Evident, scanarea dureaza ceva timp în funcție de numărul de poze și de hdd.  În cazul meu, cele aproximativ 1900 de poze le-a scanat în 8 min 44 secunde (524 secunde) ceea ce înseamna o viteză medie de 3.6 poze pe secundă.

După ce termină scanarea, în partea din stânga a programului sunt grupate pozele găsite ca fiind duplicat.

Trecând cu mouse-ul peste fiecare, poza respectivă este afișată împreuna cu locația, numele, tipul, dimensiunile precum și spatiul ocupat pe disk. Un simplu click pe una din cele două (sau mai multe) poze din grup, o marchează.

Procesul de marcare se repetă cu fiecare grup în parte. După aceea aveți două opțiuni:

– puteți să mutati toate fisierele marcate într-un loc anume

– sau le puteți șterge pe toate.

La final vă este prezentat numărul de poze șterse precum și spatiul pe disk eliberat. În cazul în care ați realizat că una dintre ele nu trebuia ștearsă, nu e nici o problemă. Toate fișierele pot fi găsite în Recycle Bin pentru o eventuală recuperare.

programul Visipics