Așteptam de ceva timp iar acum e oficial. Proiectul Natal, a avut parte de o lansare oficială la evenimentul E3 din acest an. Microsoft însă, a venit cu mai multe surprize.

În primul rând, o redenumire: Project Natal devine oficial cunoscut drept Kinect. El este de fapt un dispozitiv care se conectează la XBOX360 și permite înlocuirea controller-ului dedicat cu propria ta persoană. Datorită camerelor integrate și a microfonului, cel ce folosește consola poate naviga prin meniu sau se poate juca gesticulând sau activând comenzi prin voce. Au apărut și aplicații remodelate special pentru Kinect – la fel și jocuri produse atât de Microsoft cât și de parteneri.

Consola a primit un design nou, iar componentele, deși aceleași, sunt mai reci. Ne așteptăm ca noile console să fie mult mai fiabile. În plus, nivelul de zgomot a scăzut considerabil. Pe lângă un design nou, foarte atrăgător, consola vine echipată cu modul wireless 802.11 b/g/n pentru conectare Wi-Fi la rețeaua locală sau internet, păstrând același preț cu vechea consolă (inclus în preț este și un HDD de 250GB(SATA, 54000rpm, 8mb buffer) care se poate scoate foarte ușor).

Butoanele fizice au fost înlocuite cu cele sensibile la atingere, și se pare că a dispărut culoarea roșie (cea care anunța probleme) din jurul butonului de pornire. Setul a fost prezentat numai pe culoarea neagră și nu se știe încă dacă vor fi disponibile și alte culori.

Eu am fost dezamăgit de faptul că materialul este lucios, asemenea primei versiuni de PlayStation 3 ceea ce îl face sensibil la zgârieturi, praf și urme lăsate pe consolă. La fel ca pînă acum, în pachet nu se regăsesc cabluri pentru conexiune HD.

Un alt lucru care nu se știe la ora actuală este prețul Kinect. Am aflat că lansarea va avea loc în Noiembrie dar Microsoft nu a dezvăluit nimic până acum legat de preț.

La lansarea din Noiembrie vor fi disponibile 18 titluri create special pentru Kinect.

În orice caz, ne așteptăm ca pînă atunci să apară niște oferte foarte bune pentru actuala consolă Xbox360.

Nelămuriri sau întrebări legate de acest subiect? Lasă un comentariu.
Dacă vrei să citesti și alte ghiduri, sau ai o întrebare despre alt subiect poți să vizitezi pagina aceasta și să ne scrii. Întrebarea ta poate va fi la baza unui viitor articol sau podcast.