Dupa ce a devenit public acum cateva luni ca o companie de telefonie mobila olandeza bloca accesul anumitor utilizatori la serviciile concurentei, respectiv ca limitau viteza de internet in functie de ce accesau utilizatorii, parlamentul olandez a hotarat sa ia masuri.

In acest moment se asteapta ca Senatul sa voteze in favoare unei legi care impune neutralitatea pe internet cel putin in privinta operatorilor de telefonie mobila.

Neutralitatea pe internet se refera la modul in care este trimisa informatia. Aceasta ajunge dintr-o parte in alta sub forma de “pachete” – mici bucatele de informatie. Acestea pot fi scanate pentru a se afla de unde vin si unde se duc. Astfel daca prin serverele firmei tale trec pachetele venind de la competitie tu le poti bloca, sau intarzia sau multe alte actiuni. Ideea de neutralitate intervine aici si conceptul este ca toate aceste pachete trebuie privite neutru si au aceleasi privilegii ( a se citi viteza ) de oriunde ar fi veni ele.

Europa, si de altfel o mare parte din lume nu a implementat inca astfel de legi lasand internetul cel putin de jure la mila operatorilor si distribuitorilor de internet.

Olanda insa incearca sa schimbe asta cu aceasta lege si se pare ca va reusi.