În ultima vreme observăm cu toții prea multe articole legate de Apple.

Parcă toate site-urile de IT, și nu numai, nu mai știu să scrie altceva decât despre iPhone, iPad și orice alt produs hardware sau software de la Apple. Și asta nu ar fi o problemă dacă chiar s-ar merita atât timp și cerneală electronică. Dar nu. Eu consider că foarte multe lucruri sunt în plus.

Dar a cui este vina?

În mare, “vina” o poartă PR-ul excelent și reputația Apple precum și fanii avizi care se înmulțesc. Dar atenția mea se îndreaptă către site-urile de știri, blogurile de tehnologie etc. Cred că la ora actuală există o problemă mare în această industrie, fără multe șanse de recuperare dacă se continuă pe această linie.

Să luăm drept exemplu ultimul eveniment, ultima lansare a unui produs Apple: noul iPad (sau iPad 3). Cu săptămâni, dacă nu chiar luni, înainte multă lume specula când va fi lansat, cum o să arate, ce o să facă și tot așa. După aceea s-au trimis invitațiile pentru evenimentul oficial și din nou toată lumea a scris despre asta și au făcut o recapitulare a presupunerilor lor. A urmat evenimentul propriu-zis: am avut parte de live-bloggind, after-blogging, first hands-on și așa mai departe în acea zi și în cele ce au urmat.

În fine, după puțin timp, au apărut și primele review-uri. Iar aici, zic eu, se află greșeala făcută de mulți. Nici nu a sosit bine produsului și au apărut review-uri.

Cât de bine poți face un review la un produs pe care îl folosești de mai puțin de o zi? Nu poți face o treabă chiar bună. Și eu am trecut prin asta și mi-am zis că mai bine nu mai scriu articolul decât să-l scriu doar de dragul de a posta ceva.

Iar efectele se văd destul de clar: la câteva zile după ce au apărut review-urile și din ce în ce mai multe persoane au primit produsul pre-comandat au început să apară și vocile critice ale consumatorilor: prima problemă semnalată se referea la faptul că iPad-ul se încinge prea mult. Bineînțeles, au apărut o serie de noi articole pe internet despre asta, și noi studii și mini-review-uri. Apoi, unii au semnalat faptul că iPad-ul nu se încarcă când este în priză și rulează un joc mai puternic. Din nou, o serie de articole și teste efectuate de site-uri.

Ideea mea este simplă: dacă cei care au făcut review-ul ar fi așteptat mai mult, l-ar fi folosit mai mult atunci ar fi avut posibilitatea să se întâlnească și ei cu toate aceste cazuri și ar fi scris sau menționat despre ele încă de la început. Astfel, toate articolele din zilele recente nu și-ar fi avut rostul pentru că erau deja “old news” incluse în review-urile lor.

Și în final, în ultimile zile în loc să citim tot despre iPad 3 și tot despre Apple, poate s-ar fi acordat mai multă importanță unor lucruri precum progresul pe care Microsoft l-a făcut transformându-se într-o companie mai bună (în sensul principal al cuvântului – se pare că acțiuni de manipulare, convingere cu forța prin bani și așa mai departe nu mai fac parte din arsenalul companiei) sau faptul că Windows Phone a depășit în vânzări Symbian în UK sau că Mozilla lucrează la o variantă pentru Firefox cu framework-ul Metro.