În domeniul fotbalului virtual există două genuri de jocuri. Simulatoarele de fotbal în care controlezi direct jucătorii de pe teren, precum FIFA 2009 sau PES 9, dar și simulatoarele în care ești angajat la un club pe post de manager iar atribuțiile tale sunt cu totul altele. De la a stabili tactica și “primul unusprezece” până la a stabili prețul unui bilet sau a suvenirurilor din magazinul oficial. Și în acest domeniu exista tot doua jocuri, FIFA Manager și Football Manager, ultimul câștigând din ce în ce mai mulți adepți.

Ei bine, cei de la Football Manager s-au gândit că poate nu ai stai tot timpul la calculatorul personal, mai lucrezi și la altele sau pleci în vacanță cu laptop-ul de serviciu pentru a verifica din când în când vreun mesaj sau mai știu eu ce alt scenariu. Și așa a apărut Football Manager Live. O idee absolut superbă. Îți creezi propria echipă, stabilești culorile, insigna, cumperi ce jucători dorești tu și încerci să devii cel mai bun contra altor jucători exact ca și tine. Toate bune și frumoase până am aflat că trebuie plătit un abonament lunar. Dacă era vorba doar de o singură plată la început pentru a putea accesa serverele lor mai ziceam, dar un astfel de sistem de plată este, pentru mine, inacceptabil. Așa că m-am reorientat spre un manager online de care știam mai demult și care, spre plăcuta mea surprindere, a beneficiat de curând de un upgrade masiv, inclusiv la partea vizuală.

Toate avantajele – gratis

Numele jocului, și totodată a site-ului este “Manager League”. Are o vechime de vreo 4 ani, timp în care s-au produs, în special recent, multe modificări la nivelul fundamental al jocului, multe dintre ele venind sau fiind aprobate chiar de jucători. Este o comunitate mare, care a crescut de la an la an devenind foarte puternică; la prezentarea noului site a fost lansat chiar un mic videoclip cu Patrick Vieira.

La partea de interfață lucrurile stau la fel de bine.

Pagina de logare

Pagina de logare

Funcțtia de căutare jucători

Funcția de căutare jucători

Pagina generala

Pagina generala

Nivelul de personalizare este ridicat putând da numele pe care îl dorești atât echipei cât și jucătorilor, pozele stadionului sau cu profilul fotbaliștilor fiind la fel de ușor de modificat de către tine. Nu am avut timp să văd care sunt toate diferențele și cât de bine sunt implementate însă problemele mari care existau au cam dispărut, apropiindu-se mult mai mult de denumirea de “simulator”.

Poate singura problemă este aceeași ca la majoritatea jocurilor online jucate numai din browser – trebuie să fi destul de activ. Și asta pentru că dacă se întâmplă să ai unul sau doi jucători indisponibili, schimbările sunt făcute din primul minut și practic evenimentele pe care tu le-ai stabilit să se întâmple (de exemplu dacă în minutul 60 echipa e condusă să schimbe registrul tactic și să facă o anumită înlocuire) nu o să mai aibă același efect.

Așa că dacă aveți chef de ceva un pic diferit și gratis nu ezitați să incercați Manager League.